Alb arde cerul, păsări coboară umbre - lungi, reci trec prin om. Sus - negrul culmei, valea - la fel, dar lotus cade şi urcă. Luminile sînt părăsite la izvor - nu trec în deşert. Gesturi şi gîndul... vîntul îmi e prieten bun - lacrimi uscate. Somn sub rădăcini - tainice înţelesuri peste pădure. Şarpe aproape, genunchii-n altă lume - ridic toiagul. Duhuri grăbite văd, aleargă sub verde - soarele tace... Ochii cad sub cer, din inimă o floare către picior cald. Blestem - culoare, gene blînde - deasupra, ziua se smulge. Un bulgăre alb se roteşte-n genune, stînca-i de sînge. Ghiocelul ud se şterge de lumină, e ochi al nopţii. Puiul - departe. şi alunecă din cuib - un glas în palmă! Vulturii părinţi se rotesc calm în zare şi-n noaptea mîinii. Stînci moi aşteaptă ascuţitele gheare după fruntea mea. Ploile umbrei udă aşteptările - soarele ca timp. Sus e inima, sîngele verii vine - e-ntors - bătaia! Flori dulci se închid, mîinile par întinse - sărută noaptea. Seminţele gem, timpul se şterge umed. orizont - pămînt! Cascada spune despre întrebările ce nasc curcubeu... Vuiet - înţeles sfîrtecă malurile, calmul limpede. Zilele cad azi, ceasurile măsoară o vreme verde. Ochiul priveşte, iar imaginea creşte la omul cel orb. Mîna se prinde, banul şi frunza întind creanga în carne. Plouă înţelept, privesc atent ţărîna - înţeles de cer... Resturi de pămînt grăbesc călcîiul plecat, gropile urcă. lipirea nopţii pe flori albe, uitate - stelele revin. Gîndul cere sens - vremea atinge fruntea în faţa morţii. Cuvintele merg - aceleaşi flori uscate ascultă pasul. Între coapsele acestei lumi de carne vine, pleacă timp. Nuferii se plîng, o barcă îi desparte. la mal stă urma. Nori albi în izvor, genunchiul e însetat - coboară în gînduri. Tremură oglinzi - locul întîlnirii seci dintre timp şi cer. Aripi curate şterg pete negre pe zi. Văd şi mă tîrăsc. Pe sub orizont rădăcini în cercuri largi închid pămîntul. Peştera tace, trecutu-n ea priveşte umbre pe astăzi. Chipul - pe spadă. frigul s-a lipit de ea. pămîntul - zîmbet. Păianjeni lasă marea umbrelă pe tot, doar ihtis trece. Finalul strînge şi încolăceşte timp - strigăt dintre flori. Omul în negru străbate pe cel în alb foşnind greu trup gri. Păduri - viitor, animale şi oameni tac în origini. Imaginile se opresc de sînge cald, memoria - trup. Muntele cărnos stă alb şi fără urme, zăpada - suflet. Guri peticite s-au închis calm pe rînd - prăpastii adînci. Conturul solid abia se vede acum dincolo de cer. Ochii luminii se deschid în mijlocul unei nopţi stinse. Aburul lăptos hrăneşte cald ascunderi - cresc cuvinte. Săracul ştie de ce ţine întinsă mîna spre lume. E gîndul învins de înţelepciunea sa de dinainte... Timpul desprins val din oprirea mărilor alt timp caută. Inimile bat culorile luminii - ochiul trăieşte. Împotriva lor rădăcinile şi-au dat prin pămînt mîna. Dau suferinţe pentru clipele ce pot suferi deplin. Palmele de cer strîng cu putere nudul pămîntului viu. Noaptea luminii aleargă în sălile candelelor reci. Aleg inima copacului de sînge - orizont toamna. Tăcerea de val alungă zbor de îngeri - rouă pe plase. Obraz pe nisip e un rest de aripă ca o cortină. În faţa lumii şi sub palmele mele se apleacă flori. Culori trezite se şterg de fruntea pantei, las mîinile jos. Pasul în noapte - un orizont nevăzut îmi ţine mîna. Fluturi seara cad în umbra răspunsului şi au aripi mari. Schimbatele guri mărturisesc tainele - peşti leapădă solzi. Oameni trec tăcînd, se desprind dintre ei, plîng - urmele sînt flori. Rupt din clipa lui, piciorul de timp ucis aleargă nebun. Nuferi se deschid şi închid ochii celor cu braţul de cer. Păsările strîng bolţile noi tremurînd pe aripi mai vechi. Arbori departe, sub cer de piatră uitat - cad aripi de praf. Ramuri găsite, înalte aşteptări reci - cuiburi de gheaţă. Gîndurile cad în interiorul lor alb - chipuri cu sînge. Pădurea doarme, luna e ca un obraz pe perna verde. Şi urmele ard în suflete de arbori, ceară - pe scoarţă. Firimituri cresc pe lumînările reci, toţi regii se strîng. Săbiile albe scriu pacea morţii lumii - oameni cu flori trec. Calm se deschide în fulgere tăcute cerul - urcă timp. La mal corăbii în pendularea moartă se frîng cu stele. Ţărmul şi oameni - căzuţi în clepsidrele întoarse de val. Din viitor vin salvatele corăbii - lacrimi pe zare. Între ruine le aşteaptă lumina şi ochii căzuţi. Sub imagini noi se ascunde pămîntul - şi omul la fel. Strigă timpul ud lipit de mîna nopţii. şi stea şi om plîng. Se aruncă albi vulturii în lacrimă Dumnezeului! În munţi aleargă speranţele omului - grăunte în plisc. Căprioarele ştiu - ochiul lor se preface izvor sclipind timp. Vînătorii vin, poartă ceasuri pe steaguri - crepusculul întors. Un colţ de pîine adună viaţa la rîu - piatra e lume. Păsări împrejur îmi aduc pe aripi reci ochii înălţaţi. Nu mai pot vedea, lumina mă grăbeşte în palmele lor. Nuferii închid în culori ochii vremii. păreri plîng plutind. Deasupra noaptea rostogoleşte zaruri - ochi, umbre, destin. Lipit friguros de acest pămînt întins mă caţăr pe cer... Mesele poftei sînt apoi părăsite - foamete şi praf. Vederi alpine mă recoboară alb, ud - fluture pe ochi. Bolta s-a întors pe lacuri pătate - sînt sparte oglinzi. Cuvintele reci - ce uitare mişcată - fug de sub gene. Peste palmele de piatră ale lumii se omoară lumi... Şi plîng nisipuri - vechi amintiri sferice cern sec largi urmări. S-a întors cerul şi depărtarea stelei îşi mută bezna. Oamenii, iarba se răsucesc căutînd - funii de viaţă. Depărtări leagă genele dezlipite, păsări - ochi fugiţi. Cascade de nori mi-au îmbăiat umerii - curcubeu din trup...
